Aproximativ 400 de
tineri din județul Bistrița-Năsăud au luat parte la sesiuniile de informare ce
s-au desfășurat în șase comune.
(Sesiune de informare in comuna Prundu Bargaului)
În cursul lunii
aprilie membrii Asociației Proactiv Bistrița au fost prezenți în mijlocul
tinerilor din comunele Galații Bistriței, Teaca, Lechința, Prundu Bârgăului, Bistrița Bârgăului și
Telciu, unde au desfășurat activitatea de informare cu privire la voluntariat,
modalități de implicare în comunitate, drepturile omului, obligațiile pe care
le avem noi ca cetățeni, modul de funcționare a democrației și administrației
publice locale.
Tinerii care au fost interesați de subiect s-au constituit într-un grup de
acțiune locală (GAL-T) al cărui rol este de a fi formatori de opinie în
comunicate și în rândul tinerilor. Cu aceste GAL-T-uri în perioada următoare
vor avea loc traininguri cu durată mai lungă în care vor învăța leadership,
comunicare, management de proiect etc.
Participanții la campania de
informare au dat dovadă de atitudine ”proactivă” și s-au implicat în activități
de voluntariat alături de colegii lor.
Proiectul „Dreptul la democrație este implementat de către Asociația
Proactiv Bistrița cu sprijinul financiar al Fondului pentru Inovare Civică, un
program dezvoltat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile în
parteneriat cu Romanian-American
Foundation şi Trust for Civil Society in Central and Eastern Europe si sponsorizat
de Raiffeisen Bank.
Scopul proiectului este să crească gradul de înțelegere al tinerilor cu
privire la mecanismele de funcționare ale democrației.
Mai multe informații
legate de finanțator și de mecanismul de finanțare pot fi consultate pe
portalul oficial - www.fdsc.ro. Orice informatii legate de activitatile din proiect pot
fi obtinute prin email la adresa: asociatiaproactiv@yahoo.ro, sau la numarul de telefon 0742279773
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu